1 Decembrie

1 decembrie 2009

30 noiembre

E luni, te duci la serviciu cu atai capu', îţi faci treaba cu juma' de creier, iese juma' de treabă ok, zaci fără nici un scop pe lume. Pe la 1 te pocneşte o foame cruntă, n-ai mâncat nimic, mai ai 30 de bani nu lei în buzunar, te deprimi că şi mâine vii la muncă şi prietenu' stă acasă. Pleci la 5 juma', deşi trebuia să pleci la 7, urci în metroul aglomerat care se învârte cu tine de foame ce ţi-e, te înghesui şi-n 41 în timp ce vezi fiecare călător dublu, te caci pe tine de frig aşteptând un 368, mergi spre bloc o staţie în timp ce cocalarii de la vulcanizare te fluieră şi-ţi îngheaţă turturii.
Ajungi acasă la prieten, unde ăsta te aşteaptă cu o sticlă mare de Cola şi face pui picant cu cartofi copţi la pungă magică. Mănânci 3 pulpe şi 30 de cartofi, ronţăi nişte Toblerone şi te joci ca animalul Lego Indiana Jones câteva ore, iar prietenul te trece de niveluri. Afli că s-ar putea să ai liber ca animalul mâine.
De la 11 noaptea la 1 bagi câteva capitole de citit, ca să ai stamină mâine fiindcă trebuie să te trezeşti devreme să corectezi nişte texte, dar e tastatura blocată şi o treabă de juma' de oră devine 2 ore jumate. Te culci, te chinui să adormi, că vezi niveluri Lego în faţa ochilor.

1 decembre

Te trezeşti ca animalul la 1 juma în ritm de hiphop underground gen CIA din Craiova, fără durere de cap, te speli pe dinţii care cad de la paradontoza proaspăt achiziţionată şi in need for treatment. Te duci în sufragerie unde prietenul stă pe canapea şi se joacă Assassin's Creed 2. Casa e miraculos de curată, jegul lăsat de tine s-a dus, şi o tavă mare de pizza cu foietaj te aşteaptă în bucătărie, acompaniată de un ibric de cafea îndulcită cu zahăr brun. Prietenul, îmbrăcat într-un tricou cu I Pwn Noobs, pantaloni de rapper şi şlapi de casă verzi cu floricele te pupă. Începi să ridici tonul şi să urli că nu te-a trezit să corectezi textele, şi-ţi zice că a vorbit cu şeful şi le-a corectat el. Pe toate. Ca să nu te trezească. Te îmbie cu o consolă Xbox360, cu mâncare bună, cu Cola, ciocolată bună şi cafea divină. Ai o zi incredibil de liberă, şi e marţi. Acum înţeleg cum trăiesc tartanii.

I could live like this. I really could. Până când se rezolvă totul şi-mi permit un lifestyle aşa, mă duc dincolo să cad în genunchi şi să-l cer pe Teo în căsătorie.

I so could live like this.

În timp ce scriam aceste rânduri, a venit Teo cu pizza în faţa mea. Că dacă nu vine Ana la mâncare vine mâncarea la ea.

7 comentarii:

Ivcelnaiv spunea...

poate ti-ar placea
primul blog de poezie naiva
http://ivcelnaiv.blogspot.com/

12/02/2009
ocea spunea...

Salut,esti interesat de un schimb de link cu http://www.badblogger.org?Daca da, lasa-mi mesaj. Mersi

12/02/2009
aprozarnet spunea...

muffin, din ce-am citit, mi se pare ca prietenul tau te tine "drogata" :) serios, la ce iti da intr-una sa consumi:)
cred ca mai mult "You could live like this...but for a short while only:) then you would collapse...ugly:)"

ps: "for sure he`s not a dealer?":)

12/05/2009
aprozarnet spunea...

am citit acum si pare agresiv spus...cuvintele alea adica "drogata" etc:) dar nu era intentia sa fie/para agresive, doar ca astea is...insa legale:)

12/05/2009
aprozarnet spunea...

si ps cu o chestie, pt cine o sa fie convis sa ma ajute cu un vot:) :


"Sunt intr-un concurs…pe viu “Dansez”

http://www.greenchannel.ro/contest/lucian (aici video)
Este in concurs !

(dc va place si vreti sa ma ajutati cu un vot:
din lista scurta…unde este “Lucian” si dat click pe “Votez”)"

12/05/2009
muffin spunea...

aprozar: da, he keeps me high with chocolate and stuff si se vede deja la kile:))
votash si eu

12/07/2009
Gaelex spunea...

Regula intai ca sa stii daca te iubeste, din filmul Curly Sue: te lasa pe tine sa mananci prima.

12/10/2009