[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
De cand am terminat sfantul liceu (da coaie, sunt tanara) si in general de cand m-am angajat, mi se pare din ce in ce mai des ca zac in beci, sub o piatra, sub o patura, iar singura sursa de lumina e un anume blog de gaming de unde "imprumut" stiri pentru la munca.
Mai mult decat atat, singura persoana cu care comunic in mod constant mai mult de trei cuvinte despre vreme, despre encodarea unui clip (care nu merge in mod normal) sau despre StarCraft 2 este Teo, eternul meu amor.
Imi convine sa ma trezesc, sa fiu muscata de pisica pana imi da sangele si sa-mi beau cafeaua jucand Plants vs Zombies. Imi place ca, dupa ce-mi tarasc hoitul de la munca, il gasesc pe Teo acasa dispus sa joace o tura de carti Munchkin. Imi place ca nu ies seara - nici macar in weekenduri - si ca socializez rar, preferand sa citesc Terry Pratchett pana la epuizare, jucand Split/Second sau citind editoriale despre Rasismul in Online Gaming.
Dar din cand in cand ma cam sperii. Am momente in care realizez ca nu mai am prieteni - none whatsoever, ca trec si trei saptamani pana cand vorbesc cu cineva in afara familiei sau jobului, ca trec si trei luni intre doua beri in oras. De obicei in momentele alea lumea intreaga se decide sa-mi sara peste dig si sa-mi futa o lopata in dinti.
De exemplu, in lumea larga redactorele dau din tzatze in pictoriale cand publicatia nu mai are bani pentru vedete.
In lumea larga se stie ce este trio-ul Razvan & Dani & Daniela Crudu - daca nu era mama lui Teo muream proasta.
In lumea larg si lata exista Mircea Badea cu aceleasi glume si aceleasi figuri. Acum 3 ani ii urmaream emisiunea. Dupa o pauza de 3 ani am un soc si ma ia cu frisoane faptul ca incepe la fel, se termina la fel si are un intermezzo identic. In plus, you can't unsee the guy's blog.
In lumea larga a inflorit Facebook si Twitter, pe care de doua saptamani incerc sa le descifrez. Gigel.org probabil e mort.
Maddy s-a maritat.
La Bac pica intr-un sfarsit elevii.
Romanii au auzit de Jersey Shore, fascinatia mea bolnavicioasa.
Dupa cum observati, toate socurile mele se leaga de online sau media, din simplul motiv ca la mine lumea reala se rezuma la gatit, muncit pe un film aparte, citit si adorat un tip si-o matza psihopata.
Daca mai e cineva pe acolo care a patit ceva de genul, o izolare d-asta brusca si dubioasa de zici ca esti in gaura neagra, atunci acel cineva sa-mi zica si mie ca exista o iesire.
E bine in gaura mea, dar ma inec cand ies sa iau o gura de aer.
Serious Muffin out.
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
[nusestiecescrieaiciincercsaocolescfunctiaaiadeexcerptdepeprimapagina]
De cand am terminat sfantul liceu (da coaie, sunt tanara) si in general de cand m-am angajat, mi se pare din ce in ce mai des ca zac in beci, sub o piatra, sub o patura, iar singura sursa de lumina e un anume blog de gaming de unde "imprumut" stiri pentru la munca.
Mai mult decat atat, singura persoana cu care comunic in mod constant mai mult de trei cuvinte despre vreme, despre encodarea unui clip (care nu merge in mod normal) sau despre StarCraft 2 este Teo, eternul meu amor.
Imi convine sa ma trezesc, sa fiu muscata de pisica pana imi da sangele si sa-mi beau cafeaua jucand Plants vs Zombies. Imi place ca, dupa ce-mi tarasc hoitul de la munca, il gasesc pe Teo acasa dispus sa joace o tura de carti Munchkin. Imi place ca nu ies seara - nici macar in weekenduri - si ca socializez rar, preferand sa citesc Terry Pratchett pana la epuizare, jucand Split/Second sau citind editoriale despre Rasismul in Online Gaming.
Dar din cand in cand ma cam sperii. Am momente in care realizez ca nu mai am prieteni - none whatsoever, ca trec si trei saptamani pana cand vorbesc cu cineva in afara familiei sau jobului, ca trec si trei luni intre doua beri in oras. De obicei in momentele alea lumea intreaga se decide sa-mi sara peste dig si sa-mi futa o lopata in dinti.
De exemplu, in lumea larga redactorele dau din tzatze in pictoriale cand publicatia nu mai are bani pentru vedete.
In lumea larga se stie ce este trio-ul Razvan & Dani & Daniela Crudu - daca nu era mama lui Teo muream proasta.
In lumea larg si lata exista Mircea Badea cu aceleasi glume si aceleasi figuri. Acum 3 ani ii urmaream emisiunea. Dupa o pauza de 3 ani am un soc si ma ia cu frisoane faptul ca incepe la fel, se termina la fel si are un intermezzo identic. In plus, you can't unsee the guy's blog.
In lumea larga a inflorit Facebook si Twitter, pe care de doua saptamani incerc sa le descifrez. Gigel.org probabil e mort.
Maddy s-a maritat.
La Bac pica intr-un sfarsit elevii.
Romanii au auzit de Jersey Shore, fascinatia mea bolnavicioasa.
Dupa cum observati, toate socurile mele se leaga de online sau media, din simplul motiv ca la mine lumea reala se rezuma la gatit, muncit pe un film aparte, citit si adorat un tip si-o matza psihopata.
Daca mai e cineva pe acolo care a patit ceva de genul, o izolare d-asta brusca si dubioasa de zici ca esti in gaura neagra, atunci acel cineva sa-mi zica si mie ca exista o iesire.
E bine in gaura mea, dar ma inec cand ies sa iau o gura de aer.
Serious Muffin out.
