Muffin dormiens nunquam tittilandus

I solemnly swear that i'm up to no good!
Due to the changes my body has to suffer, getting pubes and all that, having to go thru exams is turning into a nightmare on Salcie Street.
It all starts with "hai in rahat sa nu mai invat la engleza si sa citesc despre Iggy Pop si sa ajung sa scriu ca ultima handicapata in limbi oculte tradand astfel nationalismul adolescentin-nu imi apartine termenul".
Totul se transforma intr-o drama, drama atemporala, plasata intr-o cutie de pantofi mirositoare pe numele ei de scena "casa".
"Viata" se reduce la holbat la cururi in troleu, consumat cappucino cu gust de carpe spalate in leshie, tehnici de evitat orice informatie care incearca sa se introduca in urechea ta si ascultand muzici pseudo-inteligente compuse de drogati mizerabili care isi luau chitara cu ei in tomberon.
Din punct de vedere social graficul arata ca monitorul pentru puls conectat la sfarcul unui pacient mort, dar aceasta nu este o problema semnificativa pentru cineva total neinteresat de cata muie isi ia cutarica in cutare WC.
Probleme sunt de ordin sferto-docto-intelectual-mizerie, si senzatia mea ca am o profesoara mult prea buna pentru o sleahta de animale proaste care vad numai linkuri si yahoo in orice situatie, sleahta reprezentand liceul, iar eu nu sunt exclusa.
Problema majora e ca profesoara este atat de speciala incat am ajuns si la betie sa discut despre ea, la telefon, pe messenger, in persoana.
Ma gandesc atat de mult la ea incat m-am surprins azi cu curul pe WC gandindu-ma ce carte sa imi iau ca sa am curajul sa deschid gura la ora ei si sa nu ii irosesc 2 minute. M-am surprins dupa cateva beri si o sticluta de vodka spunand la telefon "e atat de inteligenta incat i-as pupa talpile". Am fost surprinsa la scoala zicand cu toata convingerea ca nu ma deranjeaza sa fiu lasata corijenta, pentru ca nu merit sa trec la ora ei, care este o zeita.
Este singura profesoara la care animala lenesa din mine nu asculta muzica, nu se scobeste in cur sau mananca. Singura ora la care caietul meu, scris cat se poate de caligrafic, nu e uitat niciodata acasa, si este updatat constant cu fiecare replica spirituala spusa de profesoara.
Din ce in ce mai mult, ma transform intr-o dobitoaca, a carei singura speranta e sa faca mai multe ore cu Profesoara X, pentru ca altceva nu ii atrage atentia.
50% din timp ma gandesc la ea, 50% din timp dansez in chiloti prin casa, cu o perie rotunda mana stanga, si cu degetele \m/ la stanga, crezandu-ma star de metal.
Totul frumos, dar nu mai raman procente pentru nimic altceva.

Poate doar cand mai fur din timpul alocat pozatului in Antichrist Uberrockstar, si dorm sau ma uit la filme patetice ca "Sweet November", la care plang scuturator si dupa care raman cu un ranjet mare pe fata.
Si totusi, sunt fericita. Viata vine in format avi, mp3, wma, si nu conteaza. Am chiloti, am perie, am boxe, am monitor, am carti, am profesoara. Restul e pus pe hold.
Deci este inutil sa mi se mai faca invitatii in baruri, cluburi, cafenele sau paturi, i got better stuff to do in my own cubicle world.

In incheiere: Die die die my darling, just shut your pretty eyes \m/ [da, ati ghicit, sunt in chiloti si maieu]

Mischief managed!