Da da daa

Gogol Bordello – Start Wearing Purple


Melodia saptamanii.
A fost evident ca am trecut printr-o perioada din aia de angoase adolescentine, ca eram "vai mortii mei" in termeni elevati, ca devenisem obsedata de Leonard Cohen si depresiile lui romantico-bolnave de fumator indracit.
Dar cum sa ramai deprimata cand nici tu nu te mai poti minti singura?
Adica depresia mea este caracterizata printr-un dialog infinit din creierul meu, intre dracul lucid si ingerasul gras si prost.
Ingerasul prost te umple cu tot soiul de ganduri romantice, te instiga la gesturi dragute si total inutile, dupa cum le numeste mama intr-un fel siropos "A da margaritare la porci".
Dracul lucid iti zice ca esti doar probabil NF, plictisita si curioasa. Ala totodata iti zice "Bai nene, te mai zapacesti mult?", te face sa iti amintesti ca in fond si la urma urmei esti o taratura egoista, si singurele motive pentru care vrei pe cineva alaturi sunt: marirea ratingului social si aparitia dovezii ca esti capabila de a nu alunga orice om sentimental.
Dar in final, dupa o noapte horror de depresie in curul gol, urlat prin casa si fraternizat cu alcool, am ajuns la urmatoarele concluzii:
-De ce mai beau daca si gustul berii s-a dus dracu'? Sa fiu si trista si cu burta umflata?
-De ce mai sunt suparata daca n-are rost?
-De ce nu fac eu ceva dragut?

Ce am facut dragut am de gand sa impartasesc: m-am tratat singura cu cateva carti si cel mai bun film recent.
Filmul care m-a facut sa rad cu lacrimi si apoi bocesc de-a dreptul a fost Everything is illuminated.

Si acum un scurt review care nu se poate numi cu adevarat asa, avand in vedere felul meu de a debita:

A young Jewish American flies to the Ukraine in search of his grandfather's past. He has a photograph and the name of a village. He hires the Odessa Heritage Tours, made up of a gruff old man and his English-speaking grandson. The three, plus grandfather's deranged dog, travel in an old car from Odessa into Ukraine's heart.

(IMDB)

Desi ascult ocazional Gogol Bordello, abia acum cautand si pe IMDB am realizat ca unul din personajele principale e chiar Eugene Hutz, solistul celor mai sus numiti.

Motive pentru care il consider cel mai bun film pe care mi-l pot aminti (desi gusturile mele sunt mai mult decat ilogice in general):
-eu nu rad la filme, nici macar la comedii. La How High am ras pe tot parcursul filmului, la altele doar un mic zambet. La asta eram prabusita pe undeva pe langa canapea, incercand sa trag aer in piept.
-Elijah Wood, avand in vedere ca are niste ochi de dimensiunea cepelor, poarta niste ochelari care ii fac de trei ori mai mari. Nu vreau sa fiu spoiler, dar intr-o scena in care pune o treime dintr-un cartof in punga si o sigileaza ca obiect de colectie, dupa ce inainte incerca sa explice unui bosorog, unui dement si unei obeze ca nu mananca carne (si nu e bolnav psihic), e imposibil sa nu ti se lateasca zambetul pe fata.
-Coloana sonora: exact la sfarsit, in momentul ala de concluzie sentimentala, care, desi de mult a incetat sa fie originala, te izbeste din plin melodia pusa de mine mai sus, de unde o noua cascada de rasete si un impuls bolnav de a dansa.
-Trabantul cu care se plimba cei 3 tembeli prin tara.
-citat:

Alexander Perchov, Father: Papa, I need you to drive them.
Grandfather: Go to hell! I'm not driving anyone.
Alexander Perchov, Father: Papa, they are paying $1,200 American.
Grandfather: I don't care. I'm retired. No more dead Jews.

Mi-e lene sa mai scriu, listen to the fucking song and watch the fucking movie. E pe HBO.

Start wearing purple wearing purple
Start wearing purple for me now
All your sanity and wits they will all vanish
I promise, it's just a matter of time